Se vorbeşte pe bună dreptate despre înapoierea în care sunt ţinuţi ţiganii în mai toate ţările Europei, în orice caz în est şi mai ales în România. Lipsa de educaţie de la vârstele cele mai fragede duce la efectele pe care le vedem. Fondurile europene pentru integrarea acestei etnii defavorizate din start, singura, după ştirea noastră, care a fost ţinută în robie în timpurile moderne, până prin secolul XIX, vin, totuşi, destul de târziu. Sunt slabe speranţe că tot ceea ce se preconizează acum, de la Bruxelles în jos, se va şi îndeplini. Reacţia Franţei şi mai îaninte a Italiei la felul în care îşi trăiesc viaţa aceşti oameni chiar în ţările cele mai civilizate exprimă un adevăr incontestabil: că oficialităţile, dar şi cetăţenii acestor ţări, ar dori să vadă situaţia rezolvată de azi pe mâine.

Cam aşa cum doream noi, în 1990, să ne trezim într-n fel de Germanie. Toţi cei din vest ştiau că aşa ceva nu se poate întâmpla. Când e vorba de alţii, e simplu. Când vine vorba de noi, lucrurile se schimbă. În fond, ceea ce trebuie schimbat în mentalitatea ţiganilor, că li se zice romi sau nu tot aia e, este echivalent cu o revoluţie cel puţin la fel de profundă ca aceea care s-a produs în estul european acum peste douăzeci de ani. Şi dacă mentalitatea românilor, dar poate şi a altora, nu a evoluat decât foarte puţin, aşa cum observă o analiză britanică recentă, de ce am vrea ca ţiganii să devină, brusc, chiar noi înşine. O profesoară de la o şcoală unde învăţau copiii ţigani observa că foarte puţine fete absolvă clasele gimnaziale, pentru că se mărită. Aş vrea să ştiu câţi ani, câte decenii vor mai trebui să treacă până va dispărea această cutumă a mariajului fetiţelor de la 11 sau 12 ani.

Elanul e mare, în aceste zile, când marea Franţă se vede în faţa unei sancţiuni severe din partea Comisiei Europene şi reacţionează violent. Toată lumea o dă pe "gândire pozit