Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O băimăreancă şi doi clujeni, blocaţi în subteran

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Trei speologi cu experienţă, dintre care o băimăreancă, au rămas blocaţi de ieri în peştera Cociului din judeţul Bihor. Speologii se aflau într-o misiune de explorare a peşterii Cociului şi au rămas blocaţi în subteran, după ce intrarea în peşteră s-a umplut cu apa căzută în urma precipitaţiilor recente.

Cei trei speologi care au rămas de ieri blocaţi în peştera Cociului din judeţul Bihor sunt băimăreanca Amati Odile, de la clubul SpeoMontana din Baia Mare, Simona Laiu şi Ovidiu Pop. Ei au intrat în peşteră sâmbăta trecută, iar în cursul zilei de ieri, în jurul orei 12.00, au încercat să iasă la suprafaţă, dar n-au mai putut din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile. Ieri, la ora 15.00, colegii lor speologi s-au alertat şi au început operaţiunile de salvare.

„Aşteptăm venirea pompelor de la ISU pentru a scoate apa. Au fost două încercări de a intra în subteran, care, însă, nu s-au putut realiza. Nu ştim cât timp va dura până vom scoate apa. Noi sperăm să mai fie în viaţă“, a declarat, astăzi, la ora 10.00, pentru „Adevărul de Seară“, Pinter Istvan, şeful Salvaspeo Bihor.

Astăzi, la orele prânzului, 12 speologi din cadrul Salvaspeo Cluj şi Bihor, alături de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana se aflau la faţa locului.

„Odile este unul dintre cei mai valoroşi speologi“

Băimăreanca Amati Odile este una din cele trei persoane blocate în Peştera Cociului din judeţul Bihor. Preşedintele SpeoMontana Baia Mare, Istvan Dumitru, spune că Odile este unul dintre cei mai valoroşi membri ai clubului şi că toţi cei trei speologi erau pregătiţi să reziste în condiţii grele şi trei zile. „Odile este una dintre cele mai căutate persoane de cluburile din Cluj Napoca şi Oradea. Am aflat şi eu de acest incident, dar sunt convins că cei trei speologi se vor descurca fără probleme. Din informaţiil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 57 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 43 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 20 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°