Citeam zilele astea un articol dintr-un cotidian britanic despre femeile din epoca victoriana si despre cum devorau ele o revista denumita Englishwoman's Domestic Magazine, care le dicta cu ce sa se imbrace, incepand de la modelele rochiilor si pana la nuantele ansamblului. Bine ca a venit feminismul, mi-am spus usurata, si acum nu mai ascultam orbeste de ordinele Domestic Magazine. Ci de Vogue...
Multe lucruri s-au schimbat din secolul 19, dar dorinta femeilor de a se inregimenta in sistemul uneori de-a dreptul fascist al modei zilei nu e unul dintre acestea. Daca pe atunci femeile care voiau sa fie in voga isi strangeau sireturile de la corset pana cand respiratia devenea un lux si li se holbau ochii pana ajungeau sa semene oarecum cu o varianta feminina a lui Chucky, acum poarta pantofi de pe care se pot arunca daca vor sa se sinucida si jeansi atat de stramti incat, ca sa poata intra in ei, multe fashion victims trebuie sa se unga mai intai cu ulei din belsug. Ca o friptura...
Dar asta nu e tot. Dupa ce, in anii '70, femeile si-au ars sutienele, acum, in perioada de postfeminism, mai au putin si-si pun toate hainele pe foc. Tin sa precizez ca nu scriu aceste lucruri din invidie si necaz ca eu am trecut de 30 de ani si legile bunului-simt dicteaza ca nu mai pot umbla despuiata. Ok, poate doar putina invidie...
Dar adevarul este ca uneori parca prea ne simtim datoare sa facem exact ceea ce spune un creator de moda mai mult sau mai putin respectat. Mentalitate care dateaza cam din timpul lui Ludovic al XIV-lea, asa ca s-ar putea spune ca e o obisnuinta care a devenit a doua natura. Cum a fost cazul si acum vreo 60 de ani cand Dior a impus noua silueta la moda. In timp ce femeile mai chibzuite (da, stiu ca unii vor afirma ca expresia asta e un oximoron) se revoltau ca se foloseste atata material pentru o simpla rochie in conditiile economice ata
