Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: CFR este lider, cel puţin pentru o zi

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

Execuţia superbă a lui Traore, care a adus CFR pe prima poziţie, a fost lăudată de antrenorul Toni Conceicao. Gălăţenii au acuzat arbitrajul, dar clujenii i-au contrat prin jocul prestat în teren, mult peste cel al oaspeţilor CFR a avut 7 ocazii clare de gol, în faţa unei echipe care a venit la Cluj să joace ultradefensiv şi să ciupească un punct. Valoarea individuală a jucătorilor lui Conceicao şi-a spus cuvântul în faţa formaţiei lui Dorinel Munteanu, care a stat bine în teren, dar pe alocuri s-a dovedit a fi rudimentară.

Fundaşii centrali ai moldovenilor nu au avut nicio şansă în faţa talentului lui Yssouf Kone, care a reuşit două execuţii de mare fotbalist. În timp ce Dorinel Munteanu era huiduit de „vişinii” pentru trecutul său, elevii săi nu găseau soluţii pentru a trece prin defensiva coordonată bine de Alcantara.

Singurii jucători din tabăra „oţelarilor”, care s-au evidenţiat la Cluj, au fost Antal şi Paraschiv, prea puţin pentru a pune probleme unei formaţii unse cu alifiile marilor bătălii. Deşi a fost nevoie de o execuţie de senzaţie a noului star din Gruia, Traore Lacina, pentru a scutura plasa porţii lui Kolev, CFR a lăsat o impresie plăcută şi s-a instalat pe prima poziţie a clasamentului, cel puţin înainte de partidele Pandurilor din Târgu-Jiu şi a Stelei, care se vor disputa astăzi.

„Toţi se apără cu noi, doar suntem CFR”

Bogdan Mara nu a strălucit în partida de aseară, dar a contribuit decisiv la victoria echipei sale, prin desele urcări în atac, finalizate cu centrări de calitate în careul supraaglomerat al gălăţenilor. După ce a auzit declaraţia lui Gabi Paraschiv, care dădea vina pe arbitraj pentru înfrângerea echipei sale, mijlocaşul a replicat:

„Am avut un penalty şi 7-8 ocazii clare de gol. Cum pot să vorbească cei de la Oţelul de arbitraj? La fel ca majoritatea echipelor c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°