Numărul copiilor care se dezvoltă cu o formă turtită a capului din cauza poziţiei în care dorm a crescut, potrivit unui studiu citat de revista Time. Afecţiunea, numită plagiocefalie poziţională, este considerată de experţii americani nesemnificativă faţă de alte probleme care pot apărea la sugari în timp ce dorm, dintre care cea mai gravă este sindromul morţii subite.
În urmă cu 20 de ani, Academia Americană de Pediatrie (AAP) a lansat o campanie prin care îi sfătuia pe părinţi să se asigure că nou-născuţii lor dorm pe spate, şi nu pe burtă sau pe lateral. Asta, pentru că o cercetare medicală de la vremea respectivă corelase poziţia în care doarme copilul cu sindromul morţii subite a sugarilor (SMSS), sindrom care nu poate fi prevăzut şi este foarte greu de prevenit. De atunci, numărul cazurilor de SMSS s-a înjumătăţit, însă a crescut numărul cazurilor de plagiocefalie poziţională, o deformare care apare la sugari deoarece oasele lor craniene sunt mai moi, iar în primele luni de viaţă ele sunt în dezvoltare, devenind susceptibile la aplatizare.
"AAP consideră că este de preferat să avem bebeluşi cu forma capului mai ciudată decât să nu avem bebeluşi deloc", spune neurologul Joseph Piatt, un reprezentant al instituţiei. AAP este de părere că numărul mare al copiilor care se dezvoltă cu o formă turtită a capului poate avea o legătură cu acea campanie din 1992 prin care părinţii erau încurajaţi să-şi culce sugarii pe spate.
Numărul mare de copii cu capul turtit este explicat de cercetătorii de la Departamentul de Servicii de Sănătate Publică din Texas (cei care au realizat studiul) prin creşterea gradului de conştientizare a sindromului în rândul medicilor. "Credem că sunt foarte puţine dovezi care să susţină teoria creşterii numărului de cazuri de plagiocefalie din 1999 până în 2007", a explicat Peter Langlois care susţine că medicii au devenit mai