Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetarii primesc în 2016 salariile câştigate în instanţă

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri Ordonanţa Guvernului care prevede amânarea drepturilor câştigate de salariaţii statului în instanţă după tăierea salariilor şi a sporurilor.

Camera Deputaţilor a votat miercuri proiectul de lege pentru adoptarea OUG 71/2009 care reeşalonează până în 2016 drepturile băneşti câştigate în justiţie după reducerile salariale, Opoziţia anunţând că va contesta proiectul la CCR.

Proiectul a fost adoptat cu 143 de voturi "pentru", 108 împotrivă şi patru abţineri. Mircea Duşa, liderul de grup al deputaţilor PSD, a anunţat în plen că USL va ataca la CCR proiectul de adoptare al ordonanţei. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor a aprobat în data de 21 septembrie un raport preliminar favorabil pe OUG 71/2009 unde se stabileşte că termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de bugetari va fi extins până în 2016 şi că se vor modifica şi procentele de returnare a banilor.

Potrivit raportului Comisiei de Buget de la Cameră şi preluat practic fără modificări de la Comisia Juridică, "plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

- în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu

- în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu

- în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu

- în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu

- în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 47 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Tony, furios după Poli Iași - UTA: „Cine nu vrea să lupte, să plece! Eu vreau să mâncăm iarba pe teren”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Tony, antrenorul lui Poli Iași, a fost extrem de supărat după înfrângerea cu

Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat cu un bilet jucat în București. A costat 10 lei și 50 de bani

Ziare.com acum 14 minute
Loteria Română a anunțat duminică, 28 aprilie, că a fost câștigat marele premiu la extragerea Loto 6/49. Premierul este în valoare de 725.000 de euro. Biletul norocos a fost jucat în București și a costat 10,50 lei. „S-a câștigat premiul de categori

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 33 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°