Românii sunt mai puţin înclinaţi să facă acte de filantropie în mod organizat, pentru că nu există stimulente fiscale şi nici mentalitatea potrivită. Deşi se spune despre români că sunt generoşi, actele de filantropie care se fac în România sunt mai degrabă întâmplătoare şi, de cele mai multe ori, legate de o sărbătoare religioasă.
Statul nu recunoaşte sumele, bunurile sau timpul alocat acţiunilor de caritate în sensul scăderii bazei de impozitare sau al altor avantaje care există în economiile dezvoltate. Legea (32/1994) privind sponsorizarea şi/sau mecenatul impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, în cazul companiilor.
Practic, bugetul de responsabilitate socială, adică sumele destinate acoperirii costurilor unor proiecte sociale, trebuie să fie în limita a 3% din cifra de afaceri şi să nu depăşească 20% din impozitul pe profit. Din estimările Forbes România, care a publicat pentru al doilea an consecutiv clasamentul filantropilor, programele de responsabilitate socială (CSR) au fost menţinute şi în 2009, comparativ cu anul anterior. Diferenţa este că valoarea acestora, ca şi cifra de afaceri sau profitul majorităţii companiilor, a scăzut în cele mai multe cazuri.
Fără deduceri fiscale pentru persoanele fizice
Chiar dacă românii nu se compară cu naţiunea americană, cea mai generoasă din lume (225 de miliarde de dolari donaţi în 2009) există companii care şi-au făcut un obicei din a ajuta comunitatea din care fac parte. Petrom şi BRD-GSG au cheltuit, fiecare, peste două milioane de euro, anul trecut, pe programe destinate comunităţii.
Cât priveşte persoanele fizice, singura modalitate, recunoscută de statul român, este direcţionarea a 2% din impozitul pe venitul personal către organizaţiile umanitare. Dar o facilitate fiscală, în sensul diminuării impozitelor plătite în funcţie de sumele donate, nu este prevăzută în Codul F
