Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcanul cu miere de la Bursa locurilor de muncă s-a dovedit a fi gol (FOTO)

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 20 aprilie 2013 · ·

Firmele participante au pus la dispoziţie 1.663 de slujbe, însă au angajat doar 60 de persoane din care şapte cu studii superioare, adică numai 3,7% din total. La bursă a participat şi o societate prinsă în trecut cu mai mulţi angajaţi fără contract.

Sute de persoane au format ieri permanent cozi de zeci de metri în faţa Casei de Cultură a Studenţilor (CCS), în speranţa că îşi vor găsi un loc de muncă. Faţă de ediţia precedentă a Bursei Locurilor de Muncă, de anul trecut, când şomerii ieşeni aproape că se călcau în picioare aşteptând acceptul jandarmilor pentru a intra la standuri, activităţile de ieri au fost mult mai bine organizate. Participanţii au fost aşezaţi pe trei rânduri care se întindeau până în faţa sediului Parchetului încă dinainte de ora 9 când au fost deschise standurile din sala Foaier a CCS. În acelaşi timp, alte zeci de persoane formau cozi la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Paşcani pentru a participa la acelaşi eveniment organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. La invitaţiile trimise de către AJOFM au răspuns 128 de agenţi economici care au pus la dispoziţie 1663 locuri de muncă vacante. „Acest eveniment a venit în, egală măsură, atât în sprijinul persoanelor interesate de a dobândi un loc de muncă, dar şi al angajatorilor care, în acest an au pus la dispoziţie oferte foarte diversificate şi care au acoperit toate domeniile de activitate”, a declarat Adriana Sârghie, purtător de cuvânt al AJOFM Iaşi.

Cine a oferit cele mai multe locuri de muncă

Evenimentul a suscitat interesul a foarte mulţi ieşeni, care se plimbau plini de curiozitate printre standurile firmelor venite să recruteze forţă de muncă proaspătă. Cele mai multe locuri de muncă vacante veneau din domeniul serviciilor, urmate îndeaproape de domeniul confecţiilor sau alte domenii. Creşterea temperaturilor a dat undă verde la

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°