Ce-i mai poate salva pe romani din propria lor posomorala, ura, rautate, mitocanie, ipocrizie, intoleranta si ticalosie? Cine si ce ar mai avea puterea sa ne (re)aduca zimbetul civilitatii pe chipurile impietrite de mihnire? Ce arbitru va mai putea fluiera sfirsitul acestui meci ucigator dintre noi si noi insine? Nimeni nu iarta pe nimeni in Romania, incep sa cred, iar frustrarile socio-politice (individuale sau colective) - bineinteles, nu putine, acumulate constant, prin diverse canale psihologice, pe fondul de existenta a unei societati instabile, supuse nesfirsitei "tranzitii" - se propaga ad infinitum, de la un nivel la altul, dupa principiul vaselor comunicante. Sa luam un studiu de caz. Guvernul nu plateste la timp salariul factorului postal, de pilda, si el, la rindul lui, il va sanctiona pe pensionarul Gogut, intirziindu-i, deliberat, livrarea retributiei lunare, absolut derizorie. Gogut, tracasat peste masura, va anunta (si el) politia, cu consecventa diabolica, in legatura cu muzica ce trece prin peretii apartamentului unu de la etajul doi, unde fiul patronului braseriei de la colt isi face zilnic de cap. Patronul, cu nervii in pioneze din cauza Garzii Financiare, se face negru cind il (mai) vede (si) pe politistul de proximitate sunind, pentru a nu stiu cita oara, la usa si, odata ajuns in barul sau de mahala, sesizeaza si cele mai mici detalii de imperfectiune, aidoma eroilor poeieni, bintuiti de excitabilitate neuronala supra-dimensionata. Bunaoara, zareste o pata minuscula pe tejghea si zbiara animalic la picolita sarmana (cu sapte frati si o mama bolnava acasa), amenintind-o cu darea afara. Ulterior, tinara plinge infundat intr-un colt, dezvoltind sumbre previziuni. Se opreste numai pentru o clipa si priveste demonic catre clientul soios si beat, de la masa de linga geam, client care, adineaori, i-a adresat expresii porcoase. Cu un gest ferm, de o sig