Semnatar al ordonanţei, fostul ministru de finanţe spune că s-a ajuns la o confruntare "naturală" între interesul clienţilor pentru un cost mai mic şi cel al băncilor pentru profit, iar poziţiile se vor regla treptat.
Pierderile de sute de milioane de euro pe care băncile le-ar avea de suferit ca urmare a aplicării Ordonanţei 50 privind creditele de retail constituie o exagerare şi nu se pune problema ca vreuna dintre instituţiile de credit să plece din România din cauza acestui act normativ, afirmă Sebastian Vlădescu, ministru al finanţelor până în septembrie.
"Am semnat această ordonanţă ca ministru şi sunt de acord cu regulile pe care le stabileşte. Cred că se exagerează atunci când se invocă pierderi majore pentru bănci, ordonanţa funcţionează deja de câteva luni şi n-am văzut pe nimeni plecând din această cauză. Nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva", a declarat Vlădescu pentru ZF.
Fostul oficial guvernamental se bucură de respect în mediile bancare şi are numeroase contacte în domeniu.
El crede că actualele tensiuni dintre bancheri şi clienţii lor nu reprezintă decât o confruntare "naturală" între interesele celor două părţi. "Este o bătălie naturală între furnizori şi clienţi vizavi de nivelul costurilor suportate de client, pe de-o parte, şi profitul furnizorilor, de cealaltă parte, iar lucrurile se vor regla treptat. Cert este că sistemul bancar trebuie să fie mult mai transparent decât este acum."
Băncilor nu le-ar strica şi puţină vocaţie educativă
Vlădescu respinge abordările din tabăra bancherilor de genul "omul a semnat un contract, trebuia să deschidă ochii şi să aibă grijă ce semnează".
"Eu cred că omul acela are dreptul la justă informare, iar dacă aceasta presupune şi ceva justă educare, cred că s-ar cuveni să fie făcută tot de către bănci."
De regulă, într-o astfel de dezba