Pentru majoritatea dintre noi, a consuma doar mâncare crudă e sinonim cu SF-ul. Adepţii raw-vegan spun însă că reprezintă sănătate curată.
În România prinde contur un stil de viaţă relativ nou, bazat pe alimentaţie naturală, neprocesată termic. Există forumuri şi bloguri ce promovează veganismul de tip crud (raw-vegan, în varianta originală), care înseamnă consum de hrană vie, adică fructe, legume, seminţe, nuci, alune, cereale, alge marine, uleiuri obţinute natural, toate acestea pregătite pe baza unor reţete pe care gurmandul de rând nici nu şi le poate imagina. Spre exemplu, o gospodină care adoptă stilul raw-vegan poate face sarmale, pizza ori prăjituri fără să aibă nevoie de aragaz.
Miza acestui stil de viaţă este sănătatea adusă organismului de alimentele din care nu se pierd în niciun fel substanţele nutritive.
Azi carnivor, de mâine vegetarian
Mihaela Ştefancu are 31 de ani, iar în urmă cu doi ani şi-a luat adio de la carne, ouă, lactate, apoi şi de la mâncărurile fierte, coapte ori prăjite. Îl cunoscuse pe cel care avea să-i devină soţ, un tip preocupat de sănătate şi vegetarian convins, care, prin exemplul personal, a făcut-o să-şi dea seama că i-ar fi mult mai bine cu un nou regim de viaţă.
A renunţat iniţial la ţigări şi la "tonele de cafea", apoi a devenit vegetariană, mâncând fructe, legume, verdeţuri, însă în mare parte procesate termic. De aici, până la "veganismul crud" a fost doar un pas.
A început cu un experiment: 30 de zile doar hrană crudă, negătită în niciun fel pe aragaz ori în cuptor.
"Experienţele prin care am trecut au fost fantastice. Îmi venea să ies în stradă şi să strig în gura mare cât de bine mă simţeam. Migrenele, frecvente până atunci, au început să dispară, pielea, care până atunci îmi era uscată, se regenerase, am început să fiu mult mai veselă şi pl