Vă amintiţi cum, într-o dimineaţă, dl. Berbeceanu şi bolidul personal l-au ridicat pe poliţistul Sucilă pentru cercetări într-un dosar de pornografie infantilă? Descinderea motorizată a d-lui Berbeceanu a fost, ca de obicei, dublată de mesaje de convocare pentru presa agreată. Păi, dacă-l chema dl. Berbeceanu pe dl. Sucilă discret, fără nicio cameră de luat vederi prin preajmă, nu se chema tot act procedural? Răspundem tot noi: se chema tot aşa, dar ar fi rămas la stadiul de simplu act procedural, nu s-ar fi transformat într-o mascaradă.
Căci, până la urmă, exact asta rămâne în ochii opiniei publice din dosarul de pornografie infantilă: un fel de show ieftin, la care nici măcar n-a fost prezent DJ Vasile, să-l pună pe nişte acorduri potrivite. Ajuns pe rolul Judecătoriei Petroşani, dosarul amintit este un nesecat izvor de zâmbete între judecători, procurori şi avocaţi. Toată lumea e conştientă că dosarul e slab, transparent, o încercare de răzbunare pe presupuneri şi scenarii ce nu stau în picioare.
La momentul reţinerii lui Sucilă sub acuzaţia de pornografie infantilă, în propunerea de arestare se vorbea despre o cantitate enormă, sute de imagini cu persoane presupus minore găsite în mediile informatice deţinute de către poliţistul vulcănean. Între timp, balonul de săpun s-a dus. La dosarul cauzei au ajuns doar vreo 70 de fotografii de pe net, iar lângă acestea apar două amănunte cutremurătoare, care dau peste cap întreaga construcţie: anume că fişierele au fost şterse şi nu au fost accesate vreodată. Ştiţi cum e treaba asta? Un fel de: a fost viol, dar n-a atins-o deloc.
În sensul legii, treaba cu pornografia infantilă şi distribuţia de materiale cu caracter pornografic e cu totul alta. Acuzat de aşa ceva poate fi un bolnav psihic că face poze pe gaura cheii unor copii de grădiniţă care fac pipi, iar ulterior le distribuie pe FB şi în cutii
