Gândită şi planificată să fie reparată mai de multă vreme, Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibaş din Braşov a fost închisă de câteva zile. Construită în 1978, sala a mai trecut printr-o reparaţie cu consolidare în 1986-1987, pentru ca în urmă cu vreo cinci ani
să-i fie schimbată într-o măsură fizionomia atunci când handbalistele de la Rulmentul se afla în vogă cu participări în Cupele Europene. Federaţia Europeană de Handbal indica că sălile pentru cupele europene să aibă tribune pe ambele părţi şi aşa s-a realizat.
Acm, după aproape un sfert de secol, se impuneau lucrări, atât pentru modernizare, cât şi pentru consolidare. Trebuie ţinut seama că la competiţiile sportive de avergură în sală se află circa 2000 de spectatori trebuie să aibă cele mai bune condiţii de vizionare.
Pentru a putea să se execute lucrările amintite sala a fost preluată de Compania Naţională de Invesţii (C.N.I.), care a organnizat o licitaţie care a fost câştigată de S.C. Agetaps SRL Braşov. Licitaţia a fost adjudecată cu o valoare de aproape 14 milioane de lei. Sunt prevăzute lucrări de supraetajare cu un nivel a structurii ,cu spaţii de birouri.
O atenţie a fost acordată modernizării energetice a clădirii printr-o izolare termică,înlocuirea tâmplăriei.
La finalul lucrărilor capacitatea săli va fi de 2000 de locuri iar durata de execuţie este estimată la circa un an şi jumătate.
Pentru ca echipele de performanţă şi în special prim divizionara de handbal feminin Corona-Rulmentul să nu sufere, se preconizează mutarea panoului de afişaj şi a parchetului în sala Şcolii generale nr. 11, pentru care se va solicita omologarea. Se eludează deplasările obositoare a echipei la Sf. Gheorghe sau într-o altă locaţie, în acelaşi timp pentru a permite fanilor echipei să poată să urmărească activitatea acestei valoroase formaţii.
Reparaţia bazinului