Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenta de la Maternitatea Giuleşti, arestată 29 de zile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 august 2010 ·

Florentina Cîrstea, asistenta de la Maternitatea Giuleşti, care a lipsit din salonul de Terapie Intensivă în perioada în care s-a produs incendiul de lunea trecută, a primit, azi, mandat de arestare pentru 29 de zile. Decizia, care nu este definitivă şi poate fi atacată, a fost luată, în această seară, de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 6. Sursa: Mediafax

În cadrul audierilor de azi de la Parchet, asistenta Florentina Cîrstea a declarat că are mustrări de conştiinţă şi că deplânge moartea celor cinci bebeluşi.

Potrivit apărătoarei ei, avocata Simona Luciana Pârvu, citată de Mediafax, asistenta nu ar fi fost nicio clipă la petrecerea organizată de colegele ei într-unul dintre saloane, ci a intenţionat să ajungă la toaletă dar, pe drum, s-a abătut pe la salonul de cezariene pentru a ruga o colegă să o înlocuiască în perioada cât lipseşte. Însă, colega ei nu a putut răspunde rugăminţii pentru că, la rândul ei, trebuia să meargă de urgenţă în sala de naşteri. Astfel, în loc să meargă la toaletă şi să revină în secţia ATI, Florentina Cîrstea a rămas de pază în salonul de cezariene.

Victima "sistemului bolnăvicios"

Avocatul Simona Pârvu a acuzat "sistemul bolnăvicios din sănătate în care o asistentă are în grijă două saloane", astfel că medicii sau asistenţii nu mai au dreptul nici de a merge la toaletă.

"Florentina Cîrstea era o persoană exemplară acesta fiind şi motivul pentru care a fost propusă pentru conducerea secţiei de TI", şi-a caracterizat avocatul clienta, despre care a spus că a refuzat funcţia deoarece "a preferat să îngrijească copii decât să facă birocraţie". Potrivit avocatului, în cariera sa, Florentina Cîrstea a îngrijit "sute poate chiar mii de copii", mai arată sursa citată.

Judecătoria Sectorului 6 discută, astăzi, cererea procurorilor de arestare preventivă a asistentei. Aceasta a fost reţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum o ora
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 51 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 4 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 4 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°