Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulia Timoşenko vrea să primească îngrijiri medicale la o clinică din Germania - autorităţi

Publicat in Romania Libera, marți 13 martie 2012 ·

Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, ce suferă de dureri de spate, a refuzat un tratament medical disponibil în închisoare şi a cerut să primească îngrijiri la o clinică din Berlin, a afirmat marţi administraţia penitenciară ucraineană, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Timoşenko a fost examinată în februarie de doi medici ai clinicii universitare Charité şi de trei medici canadieni. Ea "insistă să primească îngrijiri" în această instituţie, a anunţat administraţia într-un comunicat fără alte precizări.

Ea a "respins categoric" un program de tratament în închisoare propus de specialişti ucraineni şi germani, potrivit aceleiaşi surse.

Serviciul de presă al lui Timoşenko nu a putut comenta aceste informaţii pentru moment.

Anterior în cursul zilei, avocatul lui Timoşenko, Serghi Vlasenko, a afirmat că medicii germani care au examinat-o pe opozantă au preconizat să o trateze "într-o clinică specializată" în afara închisorii.

"Tratamentele recomandate nu sunt posibile decât într-o clinică specializată. Ei trebuie să înceapă imediat, altfel boala riscă să se agraveze", a declarat Vlasenko în faţa presei, citind aceste recomandări.

Nici avocatul, nici autorităţile nu a precizat vreodată de ce boală suferă Timoşenko. Fiica sa a declarat într-un interviu că mama sa suferă de hernie de disc.

Timoşenko, în vârstă de 51 de ani, liderul principalului partid de opoziţie, deţinută din august, a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în perioada în care era şef al Guvernului.

Vizată de o serie de alte anchete judiciare, opozanta denunţă aceste urmăriri pe care le consideră o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici.

Acest caz a provocat o criză între Kiev şi Uniunea Europeană, care consideră dosarul motivat politic. Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, ce suferă de dureri de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 29 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°