Irina NICOLAU
Exista societati care privesc cu mila-sila pe insul care nu danseaza. La romani, de pilda, fata care nu juca nici ca se marita. Era peste poate. Caci ce fel de nunta ar fi fost aceea care s-ar fi dispensat de "dansul miresei pe bani"!? Si, ca si cind sa dansezi n-ar fi fost destul, in Balcani, miresele aromance trebuiau sa faca dovada ca stiu sa cinte. Chiar in timpul nuntii. Trei, sase sau noua cintece, aveau de ales... Cu oameni care jucau si cintau, sarbatoarea devenea posibila. Aveai din ce s-o faci.
Dar mie, mie, cind vine vorba de dans, dati-mi voie sa ma refer la Zorba care dansa exact ca tata, nici mai bine, nici mai rau. Sint multe feluri de a dansa. Tata si cu Zorba vin din grupul dansatorilor care danseaza pe viata si pe moarte. Exista, cred, un moment cind, daca ii opresti din dans, ii omori. Dansind, ei povestesc ceva si nu stiu sa danseze decit cu sufletul la gura. Acolo, la malul marii, dupa dezastru, adica dupa ce constructia calugarilor s-a facut praf, Zorba isi desface bratele cruce, pierde greutatea trupului si se pune pe povestit. Zice de razboaie singeroase cu turcii, despre esecurile lui matrimoniale, de patima pentru santuri, "dio rumia" si Bubulina, de prietenia pentru noul sau prieten, scriitorul... Zorba nu topaie, nu se lalaie, nu se scalimbaie, Zorba doineste.
Cu tata era altfel. Dar sa precizam cadrul in care l-am vazut dansind. Eu l-am vazut tirziu. Cind era tinar dansa mult mai mult si ridica masa, cu tot ce era pe ea, in dinti, spre disperarea mamei. Eu l-am vazut, deci, dansind la onomastici. Cea mai importanta onomastica era cea a lui.
Din prima zi a lunii iunie, tata incepea sa intrebe cite zile "mai avem" pina la "numa mea"? Pentru ca il chema Pavel, "mai aveam" 29 de zile. Timp de 29 de zile, tata tinea numaratoarea inversa, stoca alimente si ne intreba daca sintem sigure ca oamen
