Mona Musca s-a retras din viata publica - sper ca doar pentru putin timp -, cu sprijinul Curtii de Apel si al unei strategii bine puse la punct. In aceeasi zi, 7 martie, a fost mustruluita, blajin, conducerea SRTv, de catre Comisia de Cultura si Arta a Parlamentului. Printre altele, si pentru pierderea transmisiei meciurilor din campionatul intern si anost.
Televiziunea nationala a colaborat cu Securitatea timp de treizeci si trei de ani. Atit ca institutie, cit si individual, prin contributia entuziasta a cel putin jumatate din angajati. Alti sapte ani a fost tributara nomenclaturii. Ultimii zece ani a fost doar o televiziune comerciala si partial dependenta.
Importanta televiziunii ca masina de propaganda a fost constientizata de conducerea partidului inca din epoca Dej. Timp de treizeci si trei de ani, televiziunea a functionat ca institutie de gradul „zero“, asemeni Armatei si Internelor.
Conceputa ca televiziune unica, pusa in slujba partidului unic si a doctrinei comuniste totalitare, aceasta „fabrica de manipulare“ a beneficiat de un culoar de finantare prioritar, dirijat de Sectia de Propaganda a CC al PCR.
In aceeasi linie doctrinara, personalul a fost ales cu grija, pentru a duce, in siguranta, strategia de partid pe cele mai inalte culmi, fara a-i trece prin cap ca acest sistem s-ar putea schimba intr-o buna zi. Primii profitori au fost personajele din esaloanele superioare ale partidului si ale aparatului de Securitate.
Ca in buna traditie CAP-ista, cind taranii se inscriau, „de bunavoie“, care cu un plug, care cu o vaca sau cu o pereche de boi, noua high-class si-a angajat ba un fiu, ba o sotie, o nepoata (sau amanta). Uneori, supralicitind stahanovist, intreaga familie...
Reminiscentele acestui trafic de influenta se regasesc si astazi, dupa saptesprezece ani de la marea abolire (abu
