Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soarta filmului "Furios şi iute 7" a fost decisă. Regizorul peliculei a făcut anunţul

Publicat in Gandul, duminică 8 decembrie 2013 ·

Filmările la lungmetrajul "Furios şi iute 7", care au fost întrerupte în urma decesului actorului Paul Walker, vor fi reluate, iar pelicula va fi terminată, a anunţat, vineri, regizorul James Wan, informează dailymail.co.uk.

James Wan, care a început filmările la "Furios şi iute 7" în luna septembrie, a declarat pentru site-ul tmz.com că va continua acest proiect, deşi întreaga echipă este "extrem de tristă şi afectată" de moartea lui Paul Walker, interpretul personajului Brian O'Conner în cinci din cele şase filme ale francizei.

James Wan, un cineast malaezian stabilit în Australia, este cunoscut pentru regia primelor două filme din franciza horror "Saw: Puzzle mortal" (2003 şi 2004). Recent, acesta a acceptat să regizeze "Furios şi iute 7" în locul lui Justin Lin.

Filmul era programat să fie lansat pe 11 iulie 2014, dar după decesul lui Paul Walker pe 30 noiembrie, studiorile Universal au notificat întreaga echipă că filmările vor fi întrerupte pentru o perioadă nedeterminată.

"Deocamdată este responsabilitatea noastră să întrerupem producţia filmului «Furios şi iute 7» pentru o vreme, astfel încât să putem evalua toate opţiunile disponibile ale continuării francizei", au declarat, miercuri, reprezentanţii studioului Universal Pictures într-un comunicat.

Producătorii filmaseră deja 55 de zile pentru pelicula "Furios şi iute 7" şi mai aveau nevoie de încă 25 de zile de filmare. Cele mai multe dintre zilele rămase de filmat necesitau prezenţa actorului Paul Walker, interpretul personajului Brian O'Conner, un fost agent FBI, care adora maşinile de curse.

Nu se ştie încă ce abordare va avea James Wan în legătură cu terminarea filmului, dar potrivit unor surse acesta ar putea rescrie scenele finale, fără Paul Walker, sau chiar ar putea relua filmările de la capăt, folosind un alt actor principal.

Franciza "Furios şi iute",

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°