Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinţii fac campanie... de mediu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 16 mai 2009 ·

Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Rurală a organizat vineri, la Craiova, un forum pe tema patrimoniului forestier din România, importanţa pădurilor şi procesul deşertificării în sudul judeţului Dolj. În fruntea listei de personalităţi invitate să participe s-a aflat Ion Iliescu, fost preşedinte al României, dar care nu a venit la Craiova, fiind înlocuit de Mircea Geoană, preşedintele PSD. În afara listei transmise presei joi seară, după orele 21.00-22.00, la evenimentul organizat în aula Facultăţii de Agronomie din Bănie a participat Emil Constantinescu. În cuvântările din deschiderea forumului, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a avertizat că, în judeţ, dacă nu se iau măsuri, „în următorii 20 de ani dispare solul fertil, dispar culturile tradiţionale", fără să prezinte propuneri din partea administraţiei locale pentru rezolvarea problemei. Prioteasa a amintit totuşi de campania de plantare a unor puieţi de salcâmi la Dăbuleni, organizată de ONG-ul „MaiMultVerde", grupul Realitatea-Caţavencu şi alţi parteneri. Geoană, despre „excitarea unui nerv din societatea românească“Preşedintele PSD a ţinut un discurs scurt, subliniind că nu a venit la Craiova în calitate de politician angajat în campania electorală. A vorbit 10-15 minute, evocând necesitatea „excitării unui nerv din societatea românească", astfel încât mai mulţi oameni să contribuie la refacerea pădurilor şi la conservarea patrimoniului forestier, important nu doar pentru mediu, ci şi pentru industria energetică. Despre cât de gravă este problema deşertificării unor suprafeţe întinse de teren din Dolj a vorbit primarul comunei Mârşani, Constantin Ghencioiu. „Comuna este amplasată pe nisipuri zburătoare, pe o adevărată Sahara. Vă invit să veniţi la Mârşani să vedeţi ce se întâmplă cu acele nisipuri atunci când bate vântul. În anii 2007 şi 2008, am reuşit să plantăm 1.200 de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 26 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 51 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 18 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 22 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 53 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 38 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°