Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Ţigla, viitorul medic pasionat de teatru

Publicat in Adevarul, duminică 29 noiembrie 2009 ·

Studentul la Medicină a fost de mic educat în spiritul tradiţiei nemţeşti. Aceasta l-a adus şi pe scena de amatori, unde a jucat în limba germană.

Profil

Născut. 26 mai 1988 Reşiţa.

Educaţie. Universitatea de Medicină şi farmacie „Victor Babeş”, Facultatea Medicină Generală.

Familie. Necăsătorit.

Preocupat mereu de activităţi care să-i dezvolte caracterul, Alex vorbeşte mai întâi despre pasiunea lui pentru teatru, pe care l-a practicat şase ani, în şcoală.

„Am mers la teatru şi la dansuri populare germane încă de mic. În clasa a patra, am început să dansez. Era practic o reuniune a generaţiilor, ne întâlneam toţi cei care suntem adepţii acestei tradiţii la Forumul German şi dansam. La teatru am intrat puţin mai târziu şi a fost o experienţă frumoasă de unde am avut de învăţat”, a povestit tânărul.

Alexandru a ajuns pe scenă datorită unei profesoare care le-a explicat elevilor „care sunt adevăratele valenţe ale acestei lumi”. „La teatru am mers datorită îndrumării unei doamne profesoare din timpul liceului. Dânsa ne-a deschis ochii. Ne-a spus că teatrul nu înseamnă doar texte spuse în vânt, ci şi un complex de creaţie, improvizaţie şi imaginaţie”, a explicat Alex. Elevul îşi intra foarte uşor în caracterul personajelor şi, deşi petrecea ore în şir la repetiţii, era foarte mulţumit că făcea parte din echipa şcolii.

„Teatrul îţi dă frâu liber imaginaţiei, de multe ori chiar mă regăseam cu personajele pe care le interpretam. Te transpui într-o altă lume şi într-un alt timp”, a spus actorul. Alexandru a jucat mult în piese de Shakespeare. „Am pus în scenă «Visul unui nopţi de vară» şi «Macbeth». Sunt nişte opere impresionante şi, deşi am jucat în limba germană, pentru noi totul era foarte motivant. Era practic un mod de evadare din cotidian”, şi-a amintit tânărul.

D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°