Citesc zilele acestea o carte cam de stânga după gustul meu, dar buna dintr-un punct de vedere: cum să urmăreşti schimbarea socială şi politică la scară mare. A fost publicată la începutul anilor 70 şi a făcut ceva carieră printre activiştii sociali (oengişti, tree-huggers, community organisers şi alţi verzi şi roşii). Cică şi Obama s-a declarat inspirat în viaţa sa de această carte. Cartea se numeşte „Rules for radicals” şi după impresia pe care mi-o face este o versiune modernă, plină de pragmatism, mai light a „Tehnicii loviturii de stat” a lui Curzio Malaparte.

În contextul în care tot discutăm pe aici, pe forumuri si pe Facebook despre un nou partid şi despre schimbare mi se par utile învăţăturile Saul D. Alinsky şi aş vrea să vi le împărtăşesc pe câteva dintre ele.

Vorbeam cu Cristian Ghinea despre cine sunt cei care ar trebui să provoace schimbarea la noi, cine să fie baza noului partid. Dacă ne-am hotărî noi să încercăm forţarea schimbării, pe cine am vrea alături? Pe cine să ne bazăm? Eu am spus repede că pe oamenii activi, neasistaţi social, educaţi, buni profesionişti cu cariere dovedite şi integri, cărora le vom cere să se voluntarizeze şi să doneze din timpul lor viitoarei construcţii. Cristian, cerebral de obicei, îmi spune că nu o să meargă. Şi aşa mi-am adus aminte de „Regulile pentru Radicali” a lui Alinsky.

Alinsky împarte grupurile din cadrul societăţilor în trei categorii:The Haves (cei care au sau cei care deţin, posedă). Aceştia sunt cei care îşi doresc să păstreze status quo-ul. Ei au mijloace să provoace schimbarea, au resurse, sunt educaţi. Problema este că nu au nici un interes în schimbare. Mai mult, se tem de schimbare pentru că în cazul schimbării şi dacă lucrurile nu merg bine, ei sunt aceia care au cel mai mult de pierdut. Pentru că au ce pierde.The Haves Not (cei care nu au, nu deţin, nu au puterea). Ei sunt cei mai