Este posibil, la rigoare, ca toate marile caractere istorice ale umanitatii sa nu fie decit niste reprezentari, la origini, mai curind comune, ingrosate insa de imaginarul colectiv - pe parcursul trecerii timpului -, pe baza unui singur gest, pina la obtinerea aurei de exceptionalitate. Cind citim ori scriem istorie, nu reusim, in fond, sa scapam de nostalgia marilor mituri. Intr-o „cronica a mizantropului" - intitulata Putina istorie-, din Adevarul literar si artistic(17 ianuarie 1937), G. Calinescu se refera la un numar de curiozitati istorice, mai putin familiare publicului larg si chiar specialistilor. De exemplu, nuvela Doamna Chiajna, a lui Al. Odobescu, nu este, dupa critic, deloc „adevarata". Textul nareaza eforturile vestitei doamne Chiajna de a pune pe tronul Munteniei si, ulterior, al Moldovei pe fiul ei, Petru Schiopul, si „cum, in cele din urma, acesta a izbutit sa domneasca, pe rind, in amindoua tarile". De fapt, la mijloc se afla, spune Calinescu, „o ciudata coincidenta de nume si erori de cronicar". Petru din Muntenia era, intr-adevar, fiul doamnei Chiajna si al unuia Mircea Ciobanul (care nu a fost vreodata domnitor), insa nu era, totodata, una si aceeasi persoana cu Petru Schiopul ce a domnit numai in Modova. (Se pare ca eroarea cronicarilor autohtoni, preluata de Odobescu, ar fi cunoscut o indreptare tardiva, prin profesorii interbelici Banescu, elinist, si Bogdan, slavist. Acestia ar fi rectificat informatia, folosindu-se de un vechi poem grec si, respectiv, de o cronica slavona a lui Azarie). Nuvelistul transforma astfel, pina la incompatibilitate, istoria, prin intermediul fictiunii, lucru in general acceptabil oriunde si oricind. Calinescu insa strimba din nas, aratindu-si, fara ocolisuri, iritarea: „Descoperirea este, ce e drept, cam suparatoare pentru Odobescu, si oricit ar pretinde literatii ca arta e arta, nu pot suferi gindul unei asemenea