Se ştie şi se spune că, atunci cînd se adună, copiii de diverse vîrste pot deveni un grup destul de crud. Inocenţa lor caracteristică îi face, probabil, ca atunci cînd întreprind anumite acţiuni, printre care unele la adresa unor tovarăşi de-ai lor, să le ducă pînă-n pînzele albe. Această dedicaţie a întreprinderii, asociată cu o mai mare putere de a imagina utopii şi de a crede în ele, poate face ca grupurile de copii să devină dacă nu periculoase, măcar ameninţătoare în anumite situaţii. (Periculoşi devin atunci cînd măcar unul din grup trece dincolo de limita normalităţii, în cea a patologicului, şi acestea nu sînt întîmplări obişnuite.) Ameninţători sau neplăcuţi pot fi însă mai des: e suficient ca unul dintre ei să vină cu o idee năstruşnică, să aibă calităţi persuasive, şi gata... ideea a prins, iar ceilalţi nu numai că o pun în practică, ci o şi repetă cu obstinaţie.
Ceva de felul acesta mi s-a întîmplat cînd eram mică la Cumpătu: una dintre fete era vădit supraponderală. Altfel, nu era o fată rea sau o tovarăşă neplăcută. Copiii ceilalţi erau problema: aparent educaţi, toţi progenituri de intelectuali, strigau după ea: "Grăsana!" - şi chiar aruncau cu pietre în direcţia ei, cînd ne aflam în poiană. Nu-mi aduc aminte să se fi întîmplat să o nimerească, dar gestul în sine era suficient...
Pe strada bunicului meu, făceam parte dintr-un grup de copii care se întîlneau în fiecare după-amiază şi, în general, jucau "faţea". Erau două surori gemene, un băiat grăsuţ cu sora lui mezină, şi, uneori, un puşti blond cu vreo 5 ani mai mic. Băiatul rotofei nu era nici prea inteligent, nici prea simpatic. Dar cu toate acestea, poate pentru că era masculul cel mai copt din "haită" sau fiindcă, pur şi simplu, deţinea necesara doză de şmecherie instinctivă, devenise liderul neoficial al găştii. (Conducătoarea reală era, de fapt, una dintre cele două surori, cea
