Standard & Poor"s, agenţia de rating care a avut "curajul" să reducă ratingul AAA al Statelor Unite, îl va înlocui pe preşedintele Deven Sharma, în funcţie din 2007, cu directorul operaţional executiv al Citibank, Douglas Peterson. Un nume greu al lumii financiare face un pas în spate. Chiar dacă decizia lui Deven Sharma nu stârneşte la fel de multe discuţii precum scandalul legat de fostul şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, este evident că acest lucru nu va rămâne fără urmări. Preşedintele Deven Sharma va părăsi compania la sfârşitul anului pentru a "urmări alte oportunităţi", se arată într-un comunicat transmis de McGraw-Hill Cos., compania-mamă a Standard & Poor"s (S&P). Transferul de atribuţiuni se va face până pe 12 septembrie, Sharma urmând să continue să lucreze până la sfârşitul anului la evaluarea strategică a companiei. Aceasta a fost criticată dur de guvernul american, mai ales că tăierea ratingului SUA a contrazis poziţiile celorlalte două mari agenţii de rating, Moody"s şi Fitch, care au reconfirmat ratingul ţării. De asemnea, înainte de această decizie, S&P a fost criticată de o comisie din Senatul Statelor Unite pentru contribuţia adusă la declanşarea crizei creditelor ipotecare care a evoluat în 2008, în urma falimentului Lehman Brothers, în criza financiară globală.
Sharma va părăsi McGraw-Hill într-o perioadă în care grupul se confruntă cu presiuni din partea unor acţionari să se divizeze în patru unităţi. Jana Partners LLC şi Ontario Teachers" Pension Plan, organizaţii care deţin împreună 5,2% din acţiunile companiei, au prezentat luni un plan de separare a companiei, argumentând că operea-ză constant sub potenţial şi că preţul acţiunilor este prea mic. De la retrogradarea ratingului SUA de către S&P, acţiunile McGraw-Hill s-au depreciat cu 11%, în timp ce indicele S&P 500 al bursei de la New York a pierdut 6,3%. "Se pare că este ajutat să