Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza si pe piata constructiilor din Irlanda. Emotii pentru muncitorii romani

Publicat in HotNews, joi 17 aprilie 2008 ·

Unda de soc ce a inceput sa traverseze piata imobiliara din tarile puternice ale UE a ajuns si in Irlanda, tara cu cea mai impresionanta crestere economica a UE din ultimul deceniu. Chiar de la jumatatea anului trecut au inceput sa apara rapoarte negative, indicii sa o ia la vale, iar muncitorii din constructii sa intre la banuieli ca ceva nu miroase bine. Printre ei, evident si muncitorii romani, aflati in numar mare pe sutele de santiere din zona metropolitana a Dublinului.

Cum o duc romanii

Muncitorii se tem ca nu vor

mai avea de lucru

Foto: Hotnews

Vasile A. are 41 de ani, e din Radauti, si a ajuns in Irlanda acum 6 ani, impreuna cu sotia si cei doi copii. Dupa o perioada petrecuta pe piata neagra, in urma cu doi ani a reusit sa-si legalizeze situatia, iar acum munceste cu drepturi depline. Ati zice ca e un caz fericit! Ei bine, nu. „De mai bine de un an situatia nu mai e asa de buna. Simt eu, dar si colegii mei, ca sa nu mai zic de romanii cu care tin legatura. Pur si simplu se construieste mai domol, sint comenzi putine, iar angajatorii au inceput sa dea afara din oameni. Cred ca situatia mea e inca roza, fiindca ma apreciaza patronul, dar nu poti sti niciodata. Noroc cu nevasta-mea, si-a gasit si ea de lucru si inca ne descurcam. Eu fac vreo 2.600 pe luna, nevasta-mea vreo 2000. Dar chiria e 1.300, copiii merg la scoala, utilitatile aici costa de 4-5 ori mai mult decit in Romania. Nu mai reusim sa stringem atitia bani ca in urma cu un an sau doi ani”, povesteste Vasile.

Prin urmare, daca in ultimul timp au inceput sa apara stiri legate de dorinta mai multor sute de muncitori romani din Spania de a reveni in Romania, n-ar fi exclus sa asistam in urmatoarea perioada la aceeasi miscare din partea mai multor conationali stabiliti in prezent in Irlanda. Mai ales ca marea majoritate dintre ei si-au construit deja case

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 17 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 8 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°