Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacea Coalitiei - caderea lui Nastase si a lui Vacaroiu

Publicat in Jurnalul, joi 11 august 2005 · · ·

Revocarea din functie a presedintilor celor doua Camere parlamentare a fost pretul acordului semnat aseara de membrii Coalitiei de guvernamant. Pacea Coalitiei - caderea lui Nastase si Vacaroiu Pana la 15 septembrie, cei doi presedinti pesedisti ai Camerei Deputatilor si Senatului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, ar trebui sa fie revocati din functii, dupa cum prevede acordul pe care l-au semnat aseara liderii Coalitiei guvernamentale.

In sfarsit, ieri, la capatul unei sedinte care a durat patru ore, cu discutii tensionate si negocieri, liderii Coalitiei guvernamentale au reusit sa ajunga la o intelegere in ceea ce priveste mult-discutata problema a schimbarii presedintilor pesedisti ai celor doua Camere. Intr-o declaratie politica pe care au semnat-o toti cei patru presedinti ai partidelor de la putere, respectiv liberalul Calin Popescu Tariceanu, democratul Emil Boc, conservatorul Dan Voiculescu si udemeristul Marko Bela, s-a stipulat clar termenul pana la care Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu ar trebui debarcati de la sefia Camerelor: 15 septembrie. Aceasta se va face insa numai dupa ce regulamentele celor doua Camere vor fi modificate. Acelasi termen, 15 septembrie, a fost stabilit si pentru o modificare a Legii 215/2001, astfel incat revocarea din functie a presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene sa se faca dupa aceleasi reguli ca si la alegere, adica cu votul a jumatate plus unu dintre consilieri. Si, pentru a marca importanta intelegerii la care s-a ajuns aseara, declaratia de la finalul CNC-ului Coalitiei a fost facuta chiar de catre premierul Calin Popescu Tariceanu, in sediul Guvernului.

SUSTINERE PENTRU EXECUTIV. Pe langa aceste doua decizii, acordul semnat de cei patru presedinti mai prevede ca membrii Coalitiei sa sprijine actiunile considerate prioritare de Executiv, cu referire concreta la realizarea reformelor ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 45 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 41 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 20 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 6 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°