Zeci de enoriaşi şi reprezentanţi ai clerului au protestat zgomotos în faţa Palatului Republicii, unde-şi are sediu temporar Legislativul, cerând aleşilor poporului să nu excludă pedepsele pentru propagarea homosexualităţii din Codul Contravenţonal. Poliţiştii au încercat să-i evacuieze pe manifestanţi, dar comuniştii au făcut zid voi în jurul creştinilor.
„Păcătoşii“ au cântat şi au scandat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care au urcat pe scările edificiului şi au blocat accesul celorlalţi deputaţi şi angajaţi ai Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, şedinţa programată la 10.00 nu a putut să înceapă la ora stabilită.
„Şi eu îs creştin. Noi suntem la serviciul poporului şi n-o să permitem nimănui să-şi bată joc de noi şi de credinţa noastră“, a declarat liderul comuniştilor Vladimir Voronin.
Ieri, Sinodul Bisericii Ortodoxe a solicitat Parlamentului să nu voteze în a doua lectură modificările la articolul 90 prim din Codul Contravenţional, care anulează sancţiunile pentru acţiunile de promovare a altor relaţii decât cele de familie şi căsnicie, transmite IPN.
Elena Bâtcă, jurist în cadrul Mitropoliei Moldovei, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că până la modificări, articolului 90 prim prevedea sancţionarea acţiunilor de promovare a prostituţiei, pedofiliei, pornografiei sau a relaţiilor homosexuale. Amenzile variau de la de la 100 la 400 de unităţi convenţionale sau chiar era chiar sancţiune privativă de libertate. Juristul a afirmat că amendarea legii s-a făcut într-un timp record nefiind consultată cu societatea civilă.