Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calin, file de rotula

Publicat in Jurnalul, vineri 24 noiembrie 2006 ·

O data ce veni vorba ca premierul Tariceanu Calin Popescu sa se opereze in strainatate, nimeni n-a scos o vorbulita, nimeni n-a zis pas Cand s-a aflat ca Traian Basescu, presedintele Romaniei, se va opera in strainatate, am asistat la un val de atacuri de tot felul la adresa acestuia. Ziaristii, in prima linie, colegii din politica, dar si cetatenii de rand au casunat pe bolnavul Basescu, aratandu-si mania si indignarea pentru faptul ca presedintele a indraznit sa se opereze in strainatate. Asta dupa ce contabilul mortii, Nicolaescu, se daduse in stamba vreo doua zile in legatura cu operatia presedintelui, fara sa-i ceara nimeni aceasta. Dupa ce puhoiul de ziaristi a ajuns in fata spitalului din Viena si trimisii speciali si-au inceput relatarile zi de zi de sub fereastra presedintelui, spiritele s-au mai calmat. Ce a fost a fost, numai ca observai plin de uimire si curiozitate ca, o data ce veni vorba ca premierul Tariceanu Calin Popescu sa se opereze in strainatate, nimeni n-a scos o vorbulita, nimeni n-a zis pas. Adicatelea, Basescu, marinarul, nu se putea opera in strainatate, in timp ce Calin, baiat fin, se poate opera unde "vrea" muschii si ligamentele lui chiar si incrucisate. Nu e pentru prima data cand Basescu este taxat de-i sar fulgii pentru anumite actiuni sau declaratii, in timp ce Calin Popescu Tariceanu nu e intrebat pentru lucruri similare nici de buna ziua. Si ca sa arate ca premierului Tariceanu ii e frica si de umbra lui cand vine vorba despre postul pe care-l ocupa la Palatul Victoria, Calin, file de rotula, n-a vrut sa delege nimanui atributiile sale pe perioada cat a fost operat. Iar in ceea ce priveste secretomania referitoare la locul unde s-a operat premierul nostru ce sa mai spunem? Ca nu e o chestiune "privata", asa cum ii tot da inainte domnisoara Oana Marinescu, fie si doar pentru ca omul Tariceanu este si prim-ministrul Romaniei? P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 47 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 28 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°