Doi suspecti in cazul masinii de valori jefuite anul trecut, in Pasul Gutai, au fost arestati preventiv, miercuri seara, de judecatorii Tribunalului Maramures, care au emis pe numele lor mandate pentru o perioada de 29 de zile, transmite Mediafax.
Unul dintre suspecti, baimareanul Ioan Ursut, nu a facut recurs la sentinta Tribunalului Maramures, dar celalalt, un cetatean italian de 33 de ani, a anuntat ca va ataca sentinta.
Anchetatorii au declarat ca impotriva celor doi sunt probe suficiente care sa ii lege de caz si au precizat ca exista si alte persoane suspecte, fara a oferi detalii, pentru a nu prejudicia ancheta.
Potrivit sefului Politiei Judetene Maramures, Ioan Isac, prejudiciul in cazul jafului armat din Pasul Gutai este de patru milioane de lei.
Acesta a spus ca la retinerea celor doi au participat politisti din mai multe structuri ale MAI, cei doi fiind retinuti in judetul Satu Mare, in zona Negresti-Oas.
Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, cei doi erau pusi sub urmarire de la inceputul anului, iar in momentul in care au fost retinuti pregateau un nou jaf, ei plecand in urmarirea unei masini G4S in zona Negresti-Oas, din judetul Satu Mare.
Agentii firmei de transport valori au observat ca sunt urmariti si au anuntat prin 112, iar atunci au actionat fortele de interventie care i-au retinut pe cei doi, au adaugat sursele.
Anchetatorii au fost condusi spre prinderea celor doi suspecti de catre mama baimareanului, care a depus o suma mare de bani la o banca, in cursul saptamanii trecute.
Romanul suspectat alaturi de un cetatean italian in cazul masinii de valori jefuite anul trecut, in Pasul Gutai, a mai fost condamnat pentru omor si tentativa la aceasta infractiune, el evadand de trei ori din inchisorile suedeze si o data din Italia, au declarat surse judiciare.