Războiul steagurilor secuieşti s-a mai calmat puţin. Secuii sunt o nucă mică, dar tare, purtată în buzunarul ungurilor, inclusiv al celor din România, care e folosită uneori pe post de ghiulea de tun.
Mică, mică, dar când încerci s-o spargi face zgomote care se aud în toată Europa. Apoi, nu se sparge cu un ciocan mic, îţi trebuie un baros. Ce faci, cum procedezi? Dacă foloseşti barosul, vine Bruxelles-ul, care îţi spune: ”Nu e bine ce faci!”. Spusa poate să atragă de la sine sancţiuni, unele usturătoare, la propriu şi la figurat.
Dacă laşi nuca în pace, nu te lasă ea, sau mai bine spus proprietarii ei, care cică mai vor nişte drepturi pe care tu nu le-ai dat. Te uiţi pe o listă cu drepturi, şi constaţi că ai dat tot ce se putea da. Dar, ai dat inclusiv privilegii, funcţii grase, numeroşi munţi des(îm)păduriţi etc., deoarece tu ai făcut o politică mică, de troc, în urma căreia ai câştigat nişte voturi pentru a te menţine la putere. Acum, parcă auzi în urechi: ”Te-ai culcat cu mine de mai multe ori, trebuie să plăteşti! Ce mi-ai dat nu e suficient.”
Ar mai fi ceva de dat, spun scrâşnit proprietarii nucii. Da, dar acel ceva nu e legal, pământul de sub picioare, casa sunt ale mele, eu sunt proprietar aici, vine cam timid răspunsul. Pentru că nu obţin răspunsul dorit, nemulţumiţii pun steagurile lor pe ceea ce ai spus tu că deţii, semn că nu mai sunt ale tale, ci ale lor şi ale prietenilor lor de peste graniţă.
Uite, aşa, sâc (prescurtare de la ”secui”)! Războiul steagurilor a început, iar România, cu o imagine zdrenţuită deja, devine din nou subiect internaţional de discuţie. La aşa politică dusă de toate guvernele anterioare, care au închis ochii la fărădelegile din inima ţării comise neîntrerupt, care au culminat cu ”spânzurarea” lui Avram Iancu - aşa rezultate!
Ne ducem cu alte treburi pe la Bruxelles, acolo un