Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Te tăiem şi te aruncăm în Dunăre!"

Publicat in Vocea Brailei, joi 2 august 2012 ·

* victima a fost răpită din trafic, în timp ce staţiona la Bariera CFR Lacu Dulce, urcată într-un Audi A4 şi ameninţată cu moartea, pentru că refuzase să practice prostituţia şi îl părăsise pe unul dintre agresori * ea a fost salvată de o instructoare auto, care a apelat Serviciul de urgenţă 112 * autoturismul în care se aflau suspecţii şi victima a fost oprit pe strada Griviţei, de un echipaj de poliţie * victima şi agresorul nu se văzuseră de doi ani: fata plecase în Germania, de frica fostului iubit * pe 20 iulie, Geanina a plecat din nou în Germania

Arestaţi preventiv din 11 iulie 2012, tinerii care au luat-o cu forţa de pe stradă şi au ameninţat-o pe Elena Geanina J., în vârstă de 18 ani, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Din cei patru suspecţi, doi au doar trei clase primare absolvite. Marian Toader, de 25 de ani, fără ocupaţie (care a mai fost sancţionat cu amendă administrativă pentru fals privind identitatea), Cosmin Vasile Topor, 32 de ani, electrician, George Florin Bălan, 23 de ani, fără ocupaţie şi Ionuţ Daniel Ilie, de 23 de ani, fără ocupaţie, nu au recunoscut că au sechestrat-o pe brăileancă şi au declarat recurs împotriva arestării preventive. Tribunalul Brăila a respins, însă, recursurile inculpaţilor, aceştia urmând să rămână în arest timp de 29 de zile. "A coborât din autoturism şi a apucat-o de păr"

În seara zilei de 10 iulie 2012, ora 21.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizat (prin apelul de urgenţă 112), de către brăileanca Elena M., care a anunţat că în timp ce se afla împreună cu Elena Geanina J. la trecerea-barieră din cartierul Lacu Dulce, aceasta a fost dusă cu forţa în autoturismul Audi A4, cu numărul de înmatriculare BR-29-MAF, care a demarat în trombă, către strada Pietăţii. Răpitorii erau patru tineri necunoscuţi. @N_

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, din Sectorul 2 al Capitalei. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat. Incendiu sectorul 2Foto: ISU Bucuresti-Ilfov Până la ac

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 18 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 32 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 18 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 49 minute
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°