Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lamela l-a "deblocat" pe Bale

Publicat in Pro Sport, joi 29 august 2013 ·

Londonezii vor plăti circa 30 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului argentinian de la Roma

87 de zile! Atât a trecut din momentul în care ziarul „Marca“ a anunţat pentru prima dată că Real Madrid este cu adevărat interesată de transferul lui Gareth Bale (foto) şi e dispusă să pluseze până la 100 de milioane de euro pentru a-l avea pe galez în lot. Suficient însă încât povestea transferului galezului să îi plictisească chiar şi pe fanii Realului. Dar după multe răsturnări de situaţie şi schimbări de scenariu, telenovela pare că este pe punctul de a se încheia!

„Bale va pleca în curând“

E clar că între Tottenham şi Gareth Bale există o ruptură care nu mai poate fi reparată. Galezul, somat să revină la antrenamentele echipei, nu s-a conformat şi nu s-a prezentat nici ieri, la şedinţa de pregătire oficială înainte de returul play-off-ului Europa League cu Dinamo Tbilisi. Iar Andre Villas-Boas, managerul echipei londoneze, nu a avut cum să mai nege că acordul dintre cele două cluburi este ca şi realizat.

Practic, după zile întregi în care dinspre Tottenham s-a zvonit că mijlocaşul de 23 de ani este dorit şi de PSG şi de Manchester United, adevărul a ieşit la iveală. Odată cu oficializarea transferului lui Erik Lamela de la Roma, pentru 30 de milioane de euro, mutarea lui Bale la Real e ca şi făcută. A recunoscut-o chiar şi Villas-Boas: „Nu cred că o să mai aşteptaţi mult până îl veţi vedea pe Gareth în tricoul Realului“. De fapt, suporterii madrileni nici nu mai aşteaptă. În magazinul oficial adidas din Paris au apărut deja tricouri de joc cu numărul 11 inscripţionate cu numele celui mai scump transfer din istorie!

Londonezii vor plăti circa 30 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului argentinian de la Roma

87 de zile! Atât a trecut din momentul în care ziarul „Marca“ a anunţat pentru prima dată că Real Madrid est

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 56 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°