Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buşoi vrea ca până la jumătatea anului viitor să se încheie tipărirea cardurilor de sănătate

Publicat in Mediafax, joi 29 august 2013 ·

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, spune că în perioada următoare va începe realizarea cardurilor de sănătate pentru Bistriţa-Năsăud, după ce s-a încheiat procedura pentru Argeş şi Arad, iar până la jumătatea anului 2014 cardurile ar putea fi tipărite pentru toată ţara.

"Am produs până acum, s-au produs, de fapt, la Imprimeria Naţională, cadrurile de sănătate pentru judeţele Argeş şi Arad şi va începe producţia pentru Bistriţa Năsăud. Înţeleg că cei de la Imprimeria Naţională vor veni cu linii de producţie suplimentare şi în funcţie de decizia politică care va fi luată în luna septembrie legată de distribuţie putem să şi începem acest proces", a afirmat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), joi, la finalul dezbaterii regionale organizate la Constanţa pe tema proiectelor lansate de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică.

El a precizat că Imprimeria Naţională trebuie să realizeze 7,5 milioane de carduri, iar dacă totul va merge în acest ritm cardurile ar putea fi tipărite pentru toate judeţele până la jumătatea anului viitor.

"Imprimeria Naţională are un contract de onorat de 7,5 milioane de carduri. Dacă se merge în acest ritm, probabil că până la mijlocul anului viitor sunt mari şanse şi îmi doresc foarte mult acest lucru pentru că este un proiect strategic extrem de important pentru sistemul de asigurări de sănătate să avem toate cardurile produse", a precizat Buşoi.

Întrebat cine va distribui aceste carduri, preşedintele CNAS a menţionat că în două-trei săptămâni va fi luată o decizie în acest sens la nivelul Guvernului.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că distribuirea cardurilor de sănătate prin intermediul medicilor de familie era cea mai proastă soluţie şi că are "termen" până în 15 septembrie să abroge această prevedere şi să elaboreze un nou proie

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 20 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 43 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°