Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punctul de trecere a frontierei de la Porţile de Fier II dintre România şi Serbia, deschis astăzi

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Punctul de trecere a frontierei de la Porţile de Fier II dintre România şi Serbia a fost deschis, astăzi, în prezenţa a peste 200 de sârbi şi de români din Valea Timocului, panglica inaugurală fiind tăiată de miniştrii de Interne ai celor două ţări, relatează Mediafax.

Peste 200 de români din Valea Timocului şi sârbi au venit cu autocare din Valea Timocului şi au mers pe podul dintre România şi Serbia, pe jos, până la graniţa cu România pentru a asista la tăierea planglici de operaţionalizare a punctului de la graniţa dintre cele două ţări.

Panglica a fost tăiată de ministrul român al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi de ministrul Afacerilor Interne din Republica Serbia, Ivica Dacic.

După tăierea planglicii, cei doi miniştri au mers în vama românească, unde le-au cerut poliţiştilor de frontieră români să le ştampileze paşapoartele ca simbol al inaugurării punctului de trecere a fontierei.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat că deschiderea circulaţiei prin punctul PF2 este un moment aşteptat de mult timp atât de partea română, cât şi de cea sârbă.

"Practic ce am văzut cu toţii astăzi, relaţia dintre România şi Serbia a mai făcut un pas în a se apropia şi cred că cei mai fericiţi sunt oamenii din cele două zone, din Mehedinţi şi din Valea Timocului. Apreciez ce a făcut ministrul Dacic, şi-a arătat toată disponibilitatea pentru o bună cooperare. În contextul european, acesta este demersul pe care trebuie să-l facă fiecare ţară", a spus Igaş.

Traian Igaş a mai declarat că România susţine în continuare aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

"Am avut o discuţie cu domnul ministru Dacic şi printre altele a apreciat că a venit în Uniunea Europeană. Eu cred că mai devreme sau mai târziu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Serbia, iar noi, partea română, prin cooperarea pe care o avem cu Serbia, vo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 7 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°