A şasea ediţie a Congresului Mondial de Controverse în Neurologie – CONy, desfăşurat recent la Viena, a prilejuit, ca şi la ediţiile precedente, clarificarea unor teme provocatoare, în cadrul unor „confruntări“ între experţi internaţionali. Printre subiectele abordate s-au numărat cele de epidemiologie, genetică, diagnostic şi management clinic, complicaţii şi răspunsurile diferite la terapie. O sinteză realizată de dna dr. Maria Dragotă.
Recent, la Viena, s-a desfăşurat a şasea ediţie a Congresului Mondial de Controverse în Neurologie – CONy. În acest forum de dezbatere devenit tradiţional, au fost abordate câteva din subiectele cele mai dinamice şi controversate cu care se confruntă specialiştii în domeniu. Ca de obicei, reuniunea a promovat excelenţa, prin încercarea de a clarifica aceste teme provocatoare şi de a reduce decalajele dintre expansiunea de informaţii şi validarea acestora în practica clinică. Argumentele au fost construite apelând la date furnizate de medicina bazată pe dovezi şi la opinia experţilor. Participanţii au avut posibilitatea de a se implica în discuţii cu experţi locali şi internaţionali. Accentul a fost pus pe aspecte legate de epidemiologie, genetică, diagnostic şi management clinic, precum şi pe complicaţii şi răspunsurile diferite la tratament.
Reuniunea a debutat cu Simpozionul satelit al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, prezidat de prof. dr. Natan Bornstein (Israel) şi prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele SSNN. Prelegerea susţinută de prof. asoc. dr. Jeffrey Schwartz (SUA) a avut drept subiect Creierul, cultura şi religia. Teoria fizică actuală diferă profund de fizica clasică newtoniană în ceea ce priveşte modul în care conştiinţa oamenilor intră în dinamica cauzală a fenomenelor empirice. Viziunea cuantică contrazice ideea mai veche conform căreia doar principiile mecan