Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară, în perioada campaniei electorale, generată de referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României, o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal, având ca slogan „Votează legal!".
Materialele promoţionale vor fi afişate la sediile tuturor unităţilor şi subunităţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, a celor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" Brăila, în unităţile de învăţământ, unde vor fi amplasate şi secţiile de votare, precum şi la sediile primăriilor.
VEZI AICI SPOTUL CAMPANIEI
Ca reprezentanţi ai autorităţilor de apărare şi implementare a legii, poliţiştii au datoria de a constata, de a (se) sesiza (din oficiu sau la sesizare) şi de a contracara orice faptă care se constituie în contravenţie sau infracţiune.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila asigură cetăţenii că vor acţiona ferm faţă de orice încălcare a legii şi vor manifesta echidistanţă indiferent de calitatea celor care încalcă normele legale în vigoare.
De asemenea, poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte legea şi să anunţe, la numărul unic de urgenţă 112, orice faptă prin care se încalcă reglementările electorale în vigoare.
Vă informăm că:
* În cazul în care vă aflaţi, în ziua referendumului, în altă localitate decât cea în care sunteţi înscris în lista electorală, puteţi vota pe o listă suplimentară, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.
* Autorităţile au prevăzut măsuri pentru a depista fraudele electorale, iar cetăţenii care săvârşesc asemenea fapte vor suporta rigorile legii.
Astfel, legea prevede termenul de 60 de