Dupa doua zile de la nebunia din 9-10 decembrie din Parlament, dupa ce ambasadele celor mai importante state din Occident au luat pozitie fata modificarile Codului Penal si dupa primele explicatii ale liderilor USL, intelegem mai bine ce s-a intamplat in ziua care va ramane un moment de referinta in istoria postdecembrista. Armata celor aproape 600 de parlamentari a vrut sa se securizeze impotriva justitiei.

Asta a fost prima si cea mai mare grija a lor, una care a avut ca principal motor teama concreta a catorva capetenii ca in viitorul foarte apropiat ar putea infunda puscaria. Niciun alt sentiment nu explica mai bine seria nemerniciilor si sangele rece necesar pentru executarea lor decat frica extrem de concreta pentru pierderea libertatii. Si aici nu este vorba doar despre influentele venite dinspre un Nastase, Voiculescu sau cine stie ce alt puscariabil de astazi sau de maine.

Actiunile lor au fost purtate cu cinismul celui care se stie sigur ca i se va infunda, ca va trebui sa plateasca pentru prostiile facuta in trecut. Doar o astfel de certitudine poate naste curajul necesar pentru a arunca in aer toate normele democratice ale unui stat care pretinde ca inca mai vrea sa se integreze in structurile europene. A doua grija a parlamentarilor a fost sa isi inlesneasca drumul catre banii publici, construindu-si in acelasi timp un scut si mai solid in fata institutiilor care ar putea sa-i deranjeze si sa le incurce afacerile.

Aici s-au inteles toti. Exceptie au facut parlamentarii PDL, fapt ce trebuie mentionat pentru corectitudinea comentariului, desi observatia nu are nicio valoare politica. Dar cea mai buna dovada impotriva bunei credinte a majoritatii parlamentare e paradoxul ce rezulta din modificarile pe care le-au adus sau au de gand sa le introduca in legi. Astfel, in timp ce ei motivau introducerea amnistiei si gratierii