Edgar Alvarez va deschide localul chiar pe malul Mării Caraibilor.
Inaugurarea este programată în decembrie, anul acesta.
Edgar Alvarez şi-a rezolvat problemele medicale care l-au tot măcinat în ultimele luni, iar după meciul cu Rapid lucrurile par să meargă excelent pentru fotbalist din punct de vedere sportiv. ProSport a aflat că şi viaţa particulară a fotbalistului este ocupată, el fiind angrenat în această perioadă într-un proiect de mare anvergură în ţara natală.
La aproape 33 de ani, Alvarez a început să se gândească şi la perioada care va urma după ce va pune punct carierei de fotbalist. Tocmai de aceea, mijlocaşul adus de Bonetti de la Palermo a început deja să investească în viitorul său şi al familiei sale. Astfel, la începutul lui 2012, fotbalistul a demarat în Puerto Cortes, oraşul său natal, construcţia unui spaţiu multifuncţional.
Restaurant şi cafenea
Înaintea antrenamentului de după derby-ul cu Rapid (2‑1), reporterii ProSport l-au interpelat pe Alvarez, care, văzând mai multe poze cu el pe şantierul ridicat chiar la malul Mării Caraibilor, a început să râdă. „Ştim că îţi construieşti o discotecă. Dar de ce o discotecă?”, a fost întrebarea lansată. Acesta a redevenit brusc serios: „Cum de ce?! Pentru că îmi place să dansez, să merg în discotecă”.
Uşor-uşor, detaliile au început să apară. „Să ştiţi că nu va fi doar o discotecă. Vor fi trei etaje. La primul va fi un restaurant, la al doilea clubul în sine, iar deasupra o cafenea”, spune mândru hondurianul. Primul angajat al lui Alvarez este chiar fratele său, care, se pare, are şi el un talent special: „El va fi DJ-ul. Cu asta se ocupă, e foarte bun”. Întrebat despre nivelul investiţiei, fotbalistul a parat elegant: „Nu contează asta, important e să construim ceva frumos, care să-i bucure pe oamenii care vin acolo”. @