Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utile: Sapte pasi ca sa ai sarbatori fericite; Mezoterapia- trateaza celulita si indeparteaza ridurile; Zece lucruri surprinzatoare care te pot ajuta sa traiesti mai mult; Antibioticele cresc riscul de amigdalita

Publicat in HotNews, miercuri 7 decembrie 2011 ·

​Sapte pasi ca sa ai sarbatori fericite. Sarbatorile de iarna nu inseamna numai veselie, aceasta perioada a anului fiind una dintre cele mai stresante pentru multi dintre noi. "Cu siguranta ne scade energia in lunile de iarna. In timpul sarbatorilor se pun atatea presiuni pe oameni, cum ar fi obligatii sociale sau liste de cumparaturi", explica doctorul Drew Ramsey, profesor in psihiatrie la Universitatea Columbia si autor al cartii "Dieta fericirii", citat de Huffington Post. La randul sau, doctorul Norman Rosenthal, psihiatru si specialist in tulburarile emotionale sezoniere si autor al cartii "Depresii de iarna", afirma ca "multi dintre noi pur si simplu nu pot atinge nivelul de fericire la care aspira, o dispozitie promovata unanim de spoturile comerciale". Pentru ca sarbatorile sa fie chiar un prilej de bucurie, trebuie urmati cativa pasi care sa va tina departe de orice neplacere, scrie Gandul.

Ai pielea uscata? Incearca aceste retete! Iarna, pielea are nevoie de ingrijire speciala, deoarece este predispusa deshidratarii. Inainte de a opta pentru produsele din comert, incearca urmatoarele remedii naturale, care chiar dau rezultate. Ingrediente: ceara de albine, unt de cocos, ulei de cocos, ulei de migdale, apa. Mod de preparare: Topeste 6 linguri de ceara de albine intr-un bol deasupra unui vas cu apa pus pe foc. Apoi, ia bolul cu miere de pe foc si adauga 3 linguri de unt de cacao, 6 linguri de ulei de cocos, 6 linguri de ulei de migdale si o lingura de apa. Amesteca compozitia pana cand devine omogena. Inaine de a folosi cataplasma, las-o timp de 30 de minute, dupa care aplic-o pe maini. Compozitia se depoziteaza intr-un bol din piatra, anunta Adevarul.

Pe cine pandeste gripa agresiva. Saptamana trecuta s-au confirmat primele doua cazuri de gripa din Romania din acest sezon gripal, ambele la femei gravide. Chiar daca sunt anuntate virus

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°