Cum la orice eveniment de amploare lupta mediatică se dă pe exclusivităţi şi inedit, nici nunţii regale din Marea Britanie nu îi lipsesc sarea şi piperul. Revista britanică People a publicat în ediţia sa online imagini în premieră cu un William dezinhibat, pozând aproape nud în timpul unei petreceri.
Imaginile datează din perioada când prinţul era student şi participa la petrecerea aniversării vârstei de 21 ani a colegului său, James Tollemache, şi el fiu de lord. În fotografii, William apare îmbrăcat numai în boxeri şi învelit în pene colorate, dansând provocator în faţa unei colege.
Petrecerea a avut loc în decembrie 2002, pe când William, atunci în vârstă de 20 de ani şi student la Universitatea St. Andrews, se afla în vacanţa de Crăciun. Încă nu era prieten cu viitoarea lui soţie, Kate Middleton. Despre acea perioadă din viaţa prinţului William se cunosc atât de puţine din cauza discreţiei impuse de Casa Regală.
„Nu avea nicio problemă cu strip tease-ul şi chiar părea să îi placă. Este incredibil, văzându-l, să crezi că el este viitorul rege al Angliei”, a declarat publicaţiei citate unul dintre tinerii care au participat la respectiva petrecere.
“Imaginile demonstrează cât de popular era. Will nu era un băutor înrăit – ce se vede în fotografii sunt numai demonstraţii de veselie debordantă”, apreciază publicaţia amintită.
Cât costă nunta regalăPe trotuare, în aşteptarea nunţii regaleProtocolul Casei Regale. Ce se face şi ce nu se face în preajma Majestăţilor Lor