Cu argumentele in principal că a dus la creşterea căştigurilor din salarii şi că a scos la suprafaţă peste 400.000 de locuri de muncă, reprezentanţii patronatelor au incercat, la negocierile pentru strategia postaderare, să contracareze cererea sindicatelor privind abandonarea improvizării veniturilor in cotă unică şi, implicit, revenirea la impunerea progresivă pe venit.

Argumentul că introducerea cotei unice a scos la suprafaţă 400.000 de de locuri de muncă pănă atunci necontabilizate reprezintă pur şi simplu delir. Că in Romănia s-au creat realmente in plus in ultimii ani 400.000 locuri de muncă nu este chiar clar şi cu atăt mai puţin este clar dacă ar fi vorba de locuri de muncă aflate pe rol şi doar oficializate in urma introducerii cotei unice sau de locuri de muncă nou create, o dată cu creşterea economică obţinută şi care a fost generată in mare parte de investiţiile străine. Dacă perpetuarea cotei unice convine patronilor, inclusiv deci investitorilor străini, faptul se datorează reducerii o dată cu introducerea acesteia a procentului de impozitare a profiturilor, şi nu scăderii impozitului propriu-zis pe salarii. Partea impozitului propriu-zis in totalul dărilor legate de forţa de muncă era derizorie şi inainte in raport cu cea privind contribuţiile sociale. Şi evitarea plăţii contribuţiilor sociale, şi nu a impozitului pe venit era cauza evaziunii fiscale in domeniul impozitării salariilor. Scoaterea la suprafaţă spre impozitare a unui loc de muncă necontabilizat produce de fapt efecte inverse celor pretinse: pentru plata unor impozite propriu-zise mai mici (graţie cotei unice), dar care nu reprezintă mare lucru in totalul dărilor, s-ar plăti contribuţii sociale mai ridicate, care reprezintă grosul acestor dări. Tocmai acest fapt face ca doar reducerea semnificativă a contribuţiilor sociale să aibă darul de a scoate economic la suprafaţă l