Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de afaceri Călin Stoia, trimis în judecată într-un alt dosar, pentru trafic de influenţă. Conexiunile cercetate de procurori duc spre Guvern

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Călin Stoia, cercetat în cauza în care este acuzat şi primarul Sorin Apostu, într-un alt dosar după ce ar fi promis unor persoane că va interveni pe lângă funcţionari publici din Guvern pentru alocarea de bani prin HG pentru o comună vâlceană, relatează Mediafax.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe directorul general al Brantner România Călin Stoia în acest dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, informează, miercuri, DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că, în 28 august 2011, Călin Stoia a lăsat să se creadă faţă de un denunţător că are influenţă, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie în cadrul Guvernului pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea. Suma ar fi fost provenită din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011.

Demersul denunţătorului s-a realizat în numele reprezentanţilor unei societăţi comerciale care erau interesate în decontarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri comunale efectuate în perioada 2008–2009.

Călin Stoia i-a comunicat denunţătorului că va interveni doar dacă persoanele care urmau să facă demersuri pe lângă funcţionarii publici în cauză vor primi 100.000 de euro, adică 10% din valoarea totală a sumei solicitate.

Cu toate acestea, Primăria comunei Ioneşti nu a primit în anii 2010 şi 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

În 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile faţă de Călin Stoia în cauza penală în care se fac cercetări şi fa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 29 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 11 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°