Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta se spală pe mâini de CFR Marfă şi îi pasează răspunderea lui Băsescu:" Aprob Hotărârea de Guvern şi o trimit la CSAT"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 iulie 2013 ·

Chiar dacă a spus că îşi va asuma răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă, premierul Victor Ponta a găsit o modalitate de a-i pasa această responsabilitate preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, Executivul urmează să aprobe prin Hotărâre de Guvern vânzarea CFR Marfă, dar documentul va fi transmis CSAT. Prim-ministrul a mai spus în debutul şedinţei de Guvern că astfel, preşedintele Traian Băsescu nu va lăsa Guvernul " să greşească".

"Aprobăm HG cu CFR Marfă pentru că văd că nu poate sa doarmă adversarul politic. Sigur că-mi asum răspunderea, n-am fugit niciodată de răspundere. Aprob HG, o trimit la CSAT spre aviz, că dacă preşedintele ştie ceva ce noi nu ştim, nu trebuie să ne lase să greşim, trebuie să spună. Văd însă că orice om de afaceri român care nu se înscrie în Mişcarea Popularî primeşte un dosar penal din 2004, 2006", a spus premierul referindu-se la acuzaţiile şefului statului privind privatizarea CFR Marfă.

Hotărârea de Guvern se referă la aprobarea elementelor principale ale contractului care urmează să fie încheiat între Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român (GFR) pentru transferul a 51% din capitalul CFR Marfă.

Ieri, premierul Victor Ponta a subliniat, la Romania TV, că, potrivit contractului de privatizare CFR Marfă, dacă Gruia Stoica nu va face plata în temenul de 60 de zile stabilit, atunci compania va rămane la stat.

Întrebat dacă este ceva în neregulă cu privatizarea CFR Marfă, Ponta a răspuns: "Până azi nu-i nimic în neregulă, dar nu m-ar mira ca în buna tradiţie a 'firmei', ca patronul respectivei firme să se trezească cu dosare".

În urmă cu două zile, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că singura soluţie corectă este ca premierul Victor Ponta să rămână ministru interimar al Transporturilor până la semnarea contractului de privatizare a companiei CFR Marfă. El a mai spus că a încercat să-i convingă pe premi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 6 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°