Disney Junior, o televiziune dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani şi familiilor acestora, va fi lansată în România şi va fi disponibilă abonaţilor RCS & RDS începând cu 1 martie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Disney Junior va emite zilnic şi va difuza seriale cunoscute precum "Clubul lui Mickey Mouse", "Moto-animăluţele din junglă", "Manny Iscusitul", "Agent Special Oso", dar şi seriale noi, precum "Jake şi Piraţii din Ţara de Nicăieri" şi "Aventurile Zânelor Disney".
Brandul Disney Junior a intrat pe piaţa audiovizualului românesc pe 1 iunie 2011, ca un bloc de programe difuzate pe Disney Channel, televiziunea principală a The Walt Disney Company. Televiziunea Disney Junior este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani, în timp ce targetul Disney Channel este reprezentat de copiii cu vârste cuprinse între 7-12 ani (până la 14 ani - target extins).
Acum, Disney Junior va fi lansată în România ca televiziune de sine stătătoare, într-o variantă localizată. Lansarea Disney Junior este următorul pas din strategia globală a Disney pentru preşcolari.
"Disney Junior combină moştenirea fără egal de poveşti clasice de la Walt Disney cu personaje îndrăgite, muzică antrenantă şi învăţare prin joc, pentru a oferi o experienţă perfectă de vizionare atât pentru copii, cât şi pentru familiile acestora. Canalul TV dedicat va păstra cele mai bune programe ale blocului Disney Junior şi, în acelaşi timp, va introduce noi programe potrivite publicului existent şi fidel", a declarat Maciej Bral, vicepreşedinte şi general manager Disney Channels CEE (Europa Centrală şi de Est).
Intenţia lansării Disney Junior ca o televiziune de sine stătătoare a fost anunţată încă din noiembrie 2011, de Jane Dribinskaia, Channel Distribution Manager, CEE The Walt Disney Company EMEA ((Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), la Conv