În ultimii ani, Nini Săpunaru a încasat milioane de lei din contractele cu statul. Banii vin din proiecte publice, dar şi din închirierea unui apartament către Regia Sării. Politicianul este asociat într-o firmă de proiectări drumuri, împreună cu tatăl şi cumnatul său, având parte de contracte bănoase de la primării.
Dacă întrebi populaţia ce crede despre parlamentarii români, marea majoritate îţi va vorbi în termeni deloc elogioşi despre aleşi.
Vei auzi vorbe grele, ironii subţiri sau reacţii simple, de lehamite. Ce-i face pe oameni să fie atât de duri în legătură cu cei pe care i-au ales să-i reprezinte în forul legislativ? Nu e greu de aflat.
Majoritatea spune că din cauza afacerilor controversate pe care mai toţi parlamentarii le au cu statul.
La Vrancea, politicienii-patroni sunt o modă
Descurcăreţi nevoie mare, deputaţii şi senatorii de Vrancea nu s-au limitat la salariul frumuşel pe care îl primesc indiferent dacă sunt prezenţi sau nu la lucrările Parlamentului, ci prin propriile firme şi-au dezvoltat afaceri, pe bani grei, cu instituţiile statului.
Deputatul Nini Săpunaru este un exemplu viu în acest sens. Aflat pe lista celor mai chiulangii parlamentari, aşa cum rezultă din monitorizarea făcută de Institutul de Politici Publice, Nini Săpunaru a avut grijă să compenseze lipsa de efort în reprezentarea intereselor electoratului cu o activitate infinit mai profitabilă.
Asociat la profit cu tatăl şi cumnatul său
Prin intermediul firmei Europroiect, unde are calitatea de asociat (49,5% cotă de participare) împreună cu tatăl şi cumnatul său, şeful PNL Vrancea a încheiat aproximativ 20 de contracte de prestări servicii cu primării din tot atâtea localităţi pentru proiectare de drumuri.
Pentru a intra pe această piaţă, deputatul a beneficiat de sprijinul direct al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea,