Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce China a "interzis" SUA să dea faliment. Avertismentul trimis Washington-ului de la Beijing: „Nu vă jucaţi cu focul”

Publicat in Gandul, miercuri 8 iunie 2011 · ·

Sub titlul "China avertizează SUA că ideea incapacităţii de plată este precum "jocul cu focul"", Reuters scrie că oficiali guvernamentali şi investitori au declarat că intrarea SUA în incapacitate de plată, chiar şi pentru scurt timp, este o "idee oribilă" care ar putea destabiliza economia globală şi ar tensiona relaţiile cu marii creditori, precum China şi India.

China, cel mai mare "acţionar" al SUA

China, cel mai mare creditor al SUA, cu 1.140 miliarde de dolari în luna martie, a avertizat, pe diverse căi, că intrarea SUA în incapacitate de plată ar putea avea un impact negativ asupra legăturilor politice şi economice deja încordate. Falimentul Statelor Unite ar echivala cu un dezastru de proporţii greu de imaginat pentru economia mondială, în special pentru cea chineză, pentru că Beijing-ul s-ar găsi în incapacitatea, chiar şi de scurtă durată, de a valorifica titlurile de stat americane. Unii investitori şi-au permis chiar să glumească pe această temă, spunând că statul chinez îi interzice celui american să dea faliment.

Yuan Gangming, cercetător în cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale, vorbeşte despre tensiunile politice din spatele dezbaterii privind datoria SUA, în contextul apropierii alegerilor prezidenţiale din 2012. El menţionează că republicanii "vor să facă lucrurile dificile pentru Obama". Pe de altă parte, Gangming recunoaşte că intrarea în încapacitate de plată reprezintă un risc real.

"Panică uriaşă la nivel global"

Un număr tot mai mare de congresmeni republicani consideră că un "default" tehnic ar fi un preţ care merită plătit pentru a face Casa Albă să accepte reduceri importante de cheltuieli în contextul negoecierilor pentru creşterea plafonului de îndatorare. Trezoreria SUA a fost nevoită să apeleze la măsuri neconvenţionale, precum recurgerea la fondul de pensii, pentru a asigura funcţionarea statului, du

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 19 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 19 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°