Fumătorii provoacă boli respiratorii şi chiar cancer celor care le stau aproape, consumatorii de alcool dau tonul la băutură în grup, iar gurmanzii zădărnicesc diete. Supărările îmbolnăvesc inima. Sursa: SHUTTERSTOCK
Persoanele din jur vă pot îmbolnăvi puţin câte puţin în fiecare zi, fie pentru că vă fumează în nas şi dau tonul la băut, fie pentru că vă supără repetat.
Anturajul poate favoriza apariţia unei game largi de afecţiuni, de la boli respiratorii şi insomnii la gastrite şi boli de inimă.
1. Fumat pasiv: cancer şi boli respiratorii
Efectele fumatului pasiv sunt de două feluri: acute, care apar în momentul contactului cu fumul de ţigară (în baruri, restaurante) şi cronice, care apar în timp.
Printre efectele resimţite imediat se numără: iritarea şi lăcrimarea ochilor, rinoreea, congestia nazală şi strănutul, tuse, dureri sau uscăciune în gât. Efectele cronice sunt resimţite mai adânc de copii: risc mai mare de boli respiratorii, inflamaţii ale urechii şi amigdalite.
"Copiii cu părinţi fumători se apucă de la vârste fragede de fumat", atrage atenţia pneumologul Magdalena Ciobanu, de la Institutul "Marius Nasta". Adulţii care respiră frecvent fum de ţigară suferă mai des de boli respiratorii şi chiar de cancer pulmonar.
"Soţiile nefumătoare cu soţ fumător au un risc de patru ori mai mare de a suferi de cancer pulmonar şi mor, în medie, cu patru ani mai devreme decât ar trebui. Expunerea zilnică la fum de ţigară, timp de 30 de minute, creşte cu 97% riscul de sindrom coronarian acut", adaugă medicul.
2. Alcoolismul "pasiv" creşte consumul social
Medicii spun că, deşi nu poate fi vorba de efecte directe (vaporii de alcool emanaţi nu au efecte asupra sănătăţii), ca în cazul fumatului pasiv, un anturaj în care se consumă băuturi alcoolice în exces poate influenţa consumul ocazional de alcool.
"Într- un grup de prieten