Cele două formaţii braşovene din eşalonul al III-lea au intrat în plin în pregătirile pentru viitorul sezon de campionat. Dacă staffurile tehnice Dan Bona-Vasile Gherghe la SCM-Corona, cât şi Laszlo Balint la Unirea, fac antrenamente din ce în ce mai puternice, sfidând căldura caniculară, conducerile administrative se află în plină campanie de completarea loturilor.
La braşovenii de la Corona, pe lângă cele trei transferuri, deosebit de importante, Gabriel Kajcsa, Florin Anghel şi Marius Onofrei, care s-au la reunirea lotului, alţi trei jucători sunt în stare avansată de tratative pentru semnarea contractelor. Este vorba de mijlocaşul Leonte Radu de la Forex, de fundaşul central George Ştefan şi fundaşul dreapta Marius Mardac, ambii de la Electrosid Titu.
O serie de jucători, care au evoluat mai puţin în campionatul precedent au fost disponibilizaţi: Emanuel Popa, Nicolae Jianu. Sâmbătă, de la orele 10:00, Corona va susţine un meci cu divizionara B, Viitorul Constanţa, iar a doua zi pe acelaşi stadion, se vor confrunta cu formaţia pregătită de Cosmin Bodea, Gaz Metan CFR Craiova. Marţi, SCM a efectuat un meci test cu Olimpia Sânpetru câştigat cu scorul de 3-0, mai mult pentru a-i testa pe nou-veniţii.
Unirea se află în pregătire centralizată
Echipa din Târlungeni, Unirea, se află în pregătire centralizată la sediu. Din lotul din sezonul precedent Daniel Harnagea a părăsit echipa, posibil că acesta să pună ghetele în cui. În rest echipa continuă în aceiaşi formulă. Patru jucători noi sunt deja înregimentaţi la echipa pregătită de Gyorgy Balint: mijlocaşul Ciprian Pricop, crescut la FC Braşov, ultima dată la FCM Bacău, fundaşul Emil Popa, tot de la FC Braşov, precum şi mijlocaşul Toderaşcu de la Olimpia Sânpetru şi portarul I. Pintea de la Avântul Reghin.
Conducerea clubului se mai află în tratative şi cu alţi jucători aflaţi în te