Barcelona a bătut din nou Realul pentru că, indiferent de greşelile făcute, şi-a păstrat stilul. Cînd Mourinho a crezut că are toate răspunsurile, Guardiola i-a schimbat întrebările
Pentru Guardiola, acest Real-Barcelona de sîmbătă a început ca niciodată, dar s-a terminat ca-ntotdeauna. Cu jucătorii săi dansînd în jurul unui balon pe care l-au subordonat de la început pînă la sfîrşit, în jurul unei idei, de fapt, pe care n-a creat-o el, dar a reuşit s-o transforme în realitate: mingea e cel mai important element al jocului de fotbal. Dar despre tactică, puţin mai tîrziu.
S-o luăm cu începutul. Cu primul minut. Alexis îi pasează lui Messi, acesta la Busquets, care controlează oribil mingea. Neputînd combina cu Xavi sau Iniesta, îi cedează mingea lui Puyol. E secunda 5 şi Sergio Ramos îşi împinge echipa 10 metri mai în faţă. Puyol nu-i un pasator şi continuă cu Pique, acesta cu Valdes, din nou Puyol, care nu e un pasator, vă amintiţi?, aşa că întoarce spre Valdes. Care greşeşte. Şi e gol, 1-0 pentru Real.
De aici a început totul. De la o gafă care pe altul l-ar fi scufundat într-o stare de anxietate. Nu şi pe Valdes! Toate mingile pe care le-a avut în continuare le-a jucat la fel. Cu pase, multe chiar verticale, nu cu degajare, nu cu bubuială. În loc de privire plecată, capul sus. Se numeşte personalitate. Se numeşte forţă psihică. Se numeşte mentalitate de învingător.
A fost un mesaj pentru ai lui. De linişte. Pentru Xavi, Iniesta, Fabregas, Messi, Busquets. Ceva de genul “Dacă eu, după această eroare, nu mă tem, voi de ce v-aţi teme?!”. De aici încolo n-a mai fost aşa de greu. Cînd joci ce ştii şi ştii ce joci nici n-are cum.
Nu întîmplător, Guardiola l-a pomenit pe Valdes în declaraţiile sale de după meci. A greşi nu e o dramă, e o consecinţă a jocului adversarului. Drama e ca o greşeală de genul ăsta să te facă să-ţi pierzi identitat