Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un bebeluş mort în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti

Publicat in Adevarul, duminică 12 septembrie 2010 ·

Bilanţul bebeluşilor morţi în incendiul de la Materniattea Giuleşti a ajuns la şase după ce un alt micuţ a decedat astăzi. micuţul suferise arsuri pe 40-50 la sută pe suprafaţa corpului.

Nou născutul a a suferit două stopuri respiratorii la locul accidentului şi a fost resuscitat. Micuţul a fost în permanenţă dependent de ventilaţia mecanică.

Directorul Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Capitală, Dan Enescu, a declarat că din momentul în care a fost adus bebeluşul de la Maternitatea Giuleşti avea probleme grave pneumonale şi renale.

El a spus că aceste leziuni erau mult prea grave şi nu au putut fi rezolvate, amintind că bebeluşul fusese adus şi cu arsuri pe 40-50 la sută pe suprafaţa corpului, ale căilor respiratorii şi cu intoxicaţie cu monoxid de carbon.

"Este o perfomanţă că am ajuns la 27 de zile. acest copil a fost dintre cei resucitaţi. S+au făcut eforturi speciale pentru a-i rezolva problema pulmonară şi renală. Din nefericire nu am putut, leziunile au fost foarte grave. Avea arsuri pe 45 % din suprafaţa corpului, intoxicaţie de monoxid de carbon", a declarat Dan Enescu, directorul Spitalului Grigore Alexandrescu.

Alţi cinci bebeluşi se află internaţi la terapie intensivă la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", iar starea lor este stabilă, potrivit directorului unităţii medicale, Dan Enescu.

În incendiul izbucnit în Secţia de terapie intensivă prematuri a Maternităţii Giuleşti pe 16 august, cinci nou născuţi şi-au piedut iniţial viaţa.

Drept urmare, asistenta medicală responsabilă cu supravieţuirea micuţilor a fost arestată preventiv, iar alte persoane au fost puse sub acuzare. Parchetul General a dispus începerea urmăririi penale faţă de şefului Secţiei de Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, pentru neglijenţă în serviciu care a avut consecinţe deosebit de grave, dar şi faţă de unitatea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 25 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 52 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°